Meciul de aseară de pe Camp Nou era un prilej de sărbătoare pentru toată Catalunya. ‘Regina Europei’ dădea ultima reprezentație pe teren propriu în acest an și Messi a prezentat publicului blaugrana trofeul ‘Balonul de aur’.
Deși existau toate premisele unui spectacol total, oponenta fiind Espanyol, derby-ul nu s-a ridicat sub nicio formă la nivelul așteptărilor.
Trupa lui Guardiola a învins la limită, 1-0 și își păstrează cinci lungimi avanas față de Real Madrid. Penalty-ul din care Ibrahimovic a marcat(suedezul a bifat astfel cel de-al 10-lea gol stagional) a fost, însă, unul controversat.
Presa din Spania a luat foc și îl pune la zid pe arbitrul Iturralde pentru decizia luată în minutul 36. Marca titrează: „Un penalty inexistent îi aduce victoria Barcelonei” AS nu se lasă mai prejos: „Arbitrul sare să o ajute pe Barcelona„. Ce s-a întâmplat exact? În minutul 36, după o centare de pe stânga, Xavi se dezechilibrează și cade. E greu de crezut că acesta a simulat cu bună știință, pentru că Baena, adversarul de la Espanyol, e la o distanță considerabilă de mijlocașul lui Guardiola. Decizia arbitrului a fost una șocantă pentru jucătorii oaspeți: penalty pentru Barcelona.
CAMPIONATUL SPANIEI ESTE TRANSMIS ÎN DIRECT, ÎN ROMÂNIA, DE DIGISPORT.
ECHIPELE DE START FC Barcelona: Valdes – Alves, Piqué, Puyol, Maxwell – Toure (Sergio Busquets 85), Xavi, Iniesta – Pedro (Keita 60), Ibrahimovic (Bojan 76), Henry.
Espanyol: Kameni – Roncaglia, Pareja, VÃctor Ruiz, Chica – ForlÃn, Baena (Javi Márquez 46) – Luis GarcÃa, Verdú (Callejon 46), Corominas (Ben Sahar 76) – Iván Alonso.
VEZI FAZA CONTROVERSATĂ‚ CARE A PUS PE JAR SPANIA
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER